Așteptările de la campania unui joc Call of Duty sunt simple: împuști inamici, te adăpostești după ziduri, poate arunci în aer un tanc sau alergi printr-un oraș aglomerat. Modern Warfare 4 livrează exact asta în deschidere, apoi schimbă registrul brusc. A doua misiune introduce o mecanică întreagă de parry, ca într-un Soulslike first-person, iar întrebarea autorului e legitimă: chiar avea nevoie seria de parade?

Un început clasic, apoi un club de noapte fără arme

Modern Warfare 4 pornește tradițional. Jucătorul face parte dintr-un grup de soldați staționați în Hajin, un oraș fictiv din Coreea de Sud. Regimul nord-coreean bombardează orașul, iar prima misiune bifează ritualul cunoscut: împuști inamici, te ascunzi după adăposturi și arunci în aer un camion uriaș.

Ruperea de ritm vine cu misiunea a doua, „Out in the Cold”. Aici îl controlezi pe căpitanul John Price, protagonistul veteran al seriei Modern Warfare.

Misiunea cere infiltrarea într-un club de noapte din Manhattan și extragerea de informații de la un agent rus. Price intră intenționat în club fără nicio armă.

Aproape imediat, un bodyguard masiv ridică pumnul, iar pe ecran apare mesajul de care te temi: „Apasă L pentru blocare chiar înainte de lovitură, ca să parezi”. Prima parte a misiunii decurge fix așa: apeși L ca să parezi loviturile bodyguarzilor, apoi apeși R ca să le dai un pumn în față. Abia mai târziu primești un pistol, iar restul misiunii capătă o influență clară din John Wick, cu încăperi luminate în neon străbătute prin pumni și focuri de armă.

House la 138 bpm, parkour prin Midtown și un șef de coșmar

Surprinzător, amestecul de corp la corp și pistol din decorul de club chiar distrează. Boxele zguduie un deep house la 138 bpm, iar misiunea se încheie cu o scenă de urmărire care include un segment de parkour prin Midtown, descris ca la fel de fluid ca orice din Mirror’s Edge. Momentumul construit cu grijă se oprește însă brusc când îl încolțești pe cel vizat: un operativ rus pe nume Makarov.

Lupta cu șeful Makarov comite două păcate grave, în cuvintele autorului: trebuie să parezi ca să câștigi, iar lupta eșuează instant dacă ratezi o singură paradă. Da, într-un joc Call of Duty.

Autorul recunoaște că nu spune public de câte ori a ratat sincronizarea la a treia paradă. Lupta oferă măcar un punct de control între faze, dar rămâne o corvoadă care taie elanul construit de secvențele de acțiune anterioare.

Mecanica nu dispare după club. Misiunea următoare, „Following Orders”, te pune în pielea unui soldat fără nume din armata nord-coreeană. Alături de o echipă, scotocești un cătun rural modest în căutarea unui disident al regimului.

Când îl găsești ascuns în baia unei case abandonate, individul sparge ușa și te trântește la pământ. Cuvintele cumplite reapar pe ecran: „Apasă L pentru paradă”.

Paradele se simt străine într-un shooter scump

Autorul nu pretinde că e expert în Call of Duty, deși joacă de obicei campaniile moderne pentru doza lor de spectacol interactiv. Se declară chiar apărător rar al modului poveste din Black Ops 7, criticat de mulți, joc pe care îl consideră unul dintre cele mai bune shootere cooperatiste din 2025. Cu această rezervă, spune că nu poate afirma cu certitudine absolută că paradele nu au apărut niciodată ca mecanică centrală într-o campanie anterioară, dar prezența lor în Modern Warfare 4 se simte complet nelalocul ei.

O parte din problemă ține de perspectivă. Așa cum a arătat recentul joc de acțiune Valor Mortis, paradele la persoana întâi nu se simt la fel de natural ca paradele la persoana a treia. Dincolo de senzație, alegerea miroase a goană după trenduri.

Autorul precizează că nu scrie un rechizitoriu împotriva paradelor ca mecanică, chiar dacă le numește în glumă o pacoste, fiindcă știe că unii jucători chiar le savurează. Comentariul lui e situațional: există un timp și un loc pentru apăsarea butonului potrivit la momentul potrivit.

Dovada că genul contează vine din zona jocurilor de rol pe ture. Acolo, când e făcută bine, parada produce un hibrid de gen inovator, care duce la vânzări record și la un val binemeritat de premii, cum a fost cazul Clair Obscur: Expedition 33.

Într-un shooter first-person scump, aceeași mecanică devine puțin mai mult decât un obstacol în calea distracției. Pentru fanii seriei, lecția misiunii din club rămâne simplă: spectacolul funcționează, parada obligatorie cu eșec instant, mai puțin.

Cui îi sunt adresate paradele din campanie

Deocamdată, parada rămâne o curiozitate a campaniei din Modern Warfare 4, judecată prin cele trei misiuni descrise de autor: deschiderea clasică din Hajin, infiltrarea cu Price și căutarea disidentului. Jucătorii care vor spectacolul clasic al seriei primesc destul din el în prima misiune și în secvențele de club și parkour. Cei care vor precizie de Soulslike primesc lupta cu Makarov, cu tot cu punctele ei de control între faze.

Rămâne de văzut cum primește publicul larg această decizie de design după lansare și dacă paradele rămân un episod izolat sau devin o marcă a noii direcții. Până atunci, opinia lui Ari Notis pune întrebarea care contează pentru orice fan al seriei: vrei ca un shooter construit pe viteză și foc automat să te oprească și să-ți ceară sincronizare perfectă la buton?

Sursă: Polygon | Geek Chronicles