Astăzi, smartwatch-urile sunt accesorii indispensabile pentru mulți dintre noi, îmbinând funcționalitatea unui ceas clasic cu tehnologia avansată ce trebuie să recunoaștem că ne fac viețile mai ușoare.
Dar ele ca gadget, nu sunt tocmai noi.
În 1972, Hamilton Watch Company, în colaborare cu Electro/Data, a lansat Pulsar Time Computer, primul ceas digital care putea afișa ora cu ajutorul unui ecran LED. Deși nu era „smart” conform standardelor actuale, acesta a pus bazele pentru ceasurile inteligente de mai târziu. Evoluția a continuat în anii ’80 și ’90, cu lansarea modelelor precum Seiko RC-1000, considerat unul dintre primele ceasuri cu funcții de computer.
Adevăratul salt tehnologic a avut loc abia în 2004, când Microsoft a lansat platforma SPOT (Smart Personal Object Technology), care permitea accesarea informațiilor precum știri, prognoze meteo și e-mailuri direct pe ceas. Totuși, primul smartwatch modern, așa cum îl cunoaștem astăzi, a fost lansat de Pebble în 2012, fiind printre primele modele care ofereau conectivitate completă cu smartphone-urile.
Dar fiind un dispozitiv portabil, foarte ușor de utilizat, îl face perfect ca să fie un gadget pentru copilul tău ca să ia legătura cu tine ușor și eficient. Asta în contextul în care nu vrei să-i iei un telefon mobil al o vârsta fragedă (ceea ce oricum nu este recomandat).
Însă pentru context, am fost rugat de o cunoștință, să caut un astfel de dispozitiv pentru copilul lor și cred eu că am ajuns la modelul de Smartwatch pentru Copii perfect, ce nu are un preț exagerat.
Ce e necesar să ai în vedere în nișa de Smartwatch pentru Copii
- multe din ele sunt chinezării ieftine ce cel mai probabil sunt de unică folosință
- o durată de viață a bateriei de minim o zi (cele bune cam atât au)
- este esențial să fie model durabil, care să reziste la abuz (copii sunt copii)
- să coste maxim 120 euro
O să găsești multe opțiuni, da sfatul meu este să stai departe de cele ieftine.
Nu numai că sunt extrem de proaste calitativ dar și funcțiile nu sunt deloc optimizate și te trezești că arunci banii pe geam.
Din ce am căutat eu pe internet există două opțiuni demne de luat în considerare.

Mibro Kids Z3
Mibro Kids Z3 este un smartwatch inteligent destinat copiilor, proiectat să ofere funcții avansate de siguranță și divertisment într-un design atractiv și robust. Ceasul vine echipat cu GPS integrat pentru localizare în timp real, suport pentru apeluri vocale și video, precum și funcții de monitorizare a activităților fizice și sănătății. Rezistent la apă ce este foarte utilă pentru copii.
Ce este fain la model, e faptul că are suport de SIM normal, nu ai nevoie de abonamente scumpe în nu știu ce aplicație, pui ce sim cu 4G dorești tu (cât timp rețeaua operatorului are spectrul suportat de ceas)
Durata de viață a bateriei e undeva la 4-5 zile, depinde de utilizare.
Tabel de specificații Mibro Kids Z3
Specificație | Detalii |
---|---|
Ecran | Touchscreen de 1,3 inci, IPS color |
Rezoluție | 240 x 240 pixeli |
GPS și locație | Da, cu localizare în timp real |
Apeluri vocale | Suport pentru cartele SIM |
Apeluri video | Cameră frontală pentru videochat |
Rezistență la apă | IPX8, rezistent la scufundări |
Baterie | 800 mAh, autonomie până la 5 zile |
Funcții suplimentare | Monitorizare activitate, jocuri interactive, buton SOS |
Compatibilitate | Android și iOS |
Material | Curea din silicon, carcasă din ABS |
Dimensiuni | 44 mm x 37 mm x 14 mm |
Greutate | 50 g |
Preț estimativ | 300 – 400 lei |
Un smartwatch pentru copii este conceput să îi țină pe cei mici în siguranță și să le ofere părinților liniște sufletească, că pot vedea unde este copilul în timp real și pot comunica cu acesta. Din acest motiv ceasul include GPS integrat pentru localizare în timp real, apeluri, dar și un buton SOS pentru situații de urgență. Este mai mult decât un simplu gadget, fiind un partener de încredere pentru părinți și o sursă de distracție pentru copii (majoritatea se cred super-eroi sau eroine, când au ceasul al mână).
Pe lângă funcțiile de siguranță, Mibro Kids Z3 este rezistent la apă, având certificarea IPX8, ceea ce îl face ideal pentru utilizarea zilnică, inclusiv în timpul jocurilor la piscină sau atunci când copilul face duș/baie nu va trebui să-l dea jos.
Designul său robust și confortabil, realizat din silicon și ABS, asigură o utilizare fără griji, ținând cont că cei mici nu au grijă prea mare de obiecte.
Ecranul IPS color de 1,3 inci este vibrant și atractiv, oferind interfețe personalizabile, pe placul copiilor, având disponibile mai multe fețe ce se pot schimba cu câteva atingeri.

Un alt aspect interesant, deși nu știu cât o să fie de utilizat, este funcția de monitorizare a activităților fizice. Ceasul poate înregistra pașii, distanțele parcurse și alte activități, ce în teorie ar încuraja copiii să rămână activi. În plus, Mibro Kids Z3 include jocuri interactive care stimulează dezvoltarea cognitivă, transformând utilizarea zilnică într-o experiență educativă și distractivă. Acestea vin sub formă de mini aplicațiii pe ceas.
Pentru părinți, aplicația Mibro Kids dedicată oferă control total. Aceasta permite monitorizarea locației copilului, setarea contactelor permise, programarea alarmelor și chiar activarea modului „Școală”, care limitează distragerile în timpul orelor. Funcționalitatea este completată de suportul pentru cartele SIM locale, ceea ce face posibilă utilizarea apelurilor și mesajelor fără costuri mari.
Cu o baterie de 800 mAh, Mibro Kids Z3 oferă o autonomie generoasă de până la 5 zile (cred că e una din cele mai bune pe un astfel de smartwatch pentru copii), reducând frecvența necesară a încărcării. Alte ceasuri smart pentru copii țin foarte puțin încărcate, unele din ele abia ajung la 2 zile autonomie ceea ce mi se pare extrem de puțin.
Am mai văzut variante de ceasuri pentru copii pe eMag, dar majoritatea sunt ceasuri noname care nu știu dacă vă puteți baza pe ele, mai ales că au niște prețuri suspect de mici și chiar dacă unele promit autonomii ale bateriei foarte mari, eu vă recomand să studiați mai bine recenziile. Multe din ele le-am găsit pe Aliexpress la prețuri de 50 de lei!
În concluzie, Mibro Kids Z3 este mai mult decât un ceas inteligent – este un dispozitiv care aduce un plus de siguranță, educație și distracție în viața copilului tău. Cu un preț accesibil și funcții avansate, acest smartwatch este alegerea ideală pentru familiile moderne care pun accent pe tehnologie și siguranță.