Aparatul de aer condiționat a devenit un element esențial în viața noastră cotidiană, mai ales în zonele metropolitane unde vara se poate ajunge ușor la temperaturi de 50 grade celsius la nivelul solului.
Iar în mașinile noastre, vara cel puțin, nu prea poți respira dacă nu dai drumul puțin la aerul condiționat.
Fie că suntem de acord sau nu cu impactul lor asupra mediului pe termen mediu și lung este clar că o formă a lor o să fie prezentă cu noi chiar și în viitor.
Aparatul modern de aer condiționat a fost inventat în 1902 de către inginerul american Willis Carrier.
El a creat un sistem pentru controlul umidității și temperaturii aerului, inițial pentru a menține constantă umiditatea într-o fabrică de tipografie din New York.
Această invenție a evoluat de-a lungul anilor, devenind o parte comună a vieții moderne, fiind folosită nu doar pentru a menține confortul termic, ci și pentru a controla umiditatea și a îmbunătăți calitatea aerului în diverse medii.
Cum funcționează un aer condiționat?
Aerul condiționat funcționează prin preluarea aerului cald și umed dintr-o anumită încăpere sau spațiu și eliminarea căldurii și a umidității, astfel încât să rămână un mediu mai răcoros și confortabil. Procesul său de bază implică câteva etape:
- Procesul de evaporare și condensare: Un agent refrigerant (cum ar fi freonul, care este de mai multe tipuri) este utilizat pentru a absorbi căldura din aer fiind circulat printr-o serie de conducte și schimbătoare de căldură. În interiorul unității interne, refrigerantul absoarbe căldura din aerul cald, transformându-se din stare lichidă în gaz.
- Compresia: Gazul rezultat este apoi comprimat și direcționat spre unitatea externă a aparatului de aer condiționat. Acolo, acest gaz este presurizat și se transformă din nou în stare lichidă.
- Eliminarea căldurii: Căldura absorbită din interior prin intermediul agentului frigorific este acum eliminată în mediul extern cu ajutorul unui radiator și un ventilator. Gazul refrigerant, aflat în stare lichidă și acum rece, cedează căldura mediului înconjurător, permițându-i să se răcească.
- Circulația aerului: În timpul acestui proces, freonul rece circulă către unitatea interioră și răcește un alt schimbător de căldură ce aerul este propulsat în încăpere/mașină de un ventilator sau o serie de ventilatoare.
Acum că înțelegem la nivel rudimentar cum funcționează un aer condiționat înțelegem de important este agentul frigorific (freonul).
Acesta nu numai că ajută la răcirea aerului dar în același timp menține și compresorul într-o bună stare de funcționare.
Acest articol este valabil atât pentru autoturisme dar și pentru aparate de aer condiționat rezidențiale/comerciale.
Simptome lipsa freon aer condiționat auto sau rezidențial/comercial
Scăderea eficienței răcirii
Aerul condiționat poate răci mai puțin sau nu poate ajunge la temperatura dorită în mod obișnuit.
Există posibilitatea ca sistemul să funcționeze, dar să nu ofere aceeași putere de răcire ca în mod normal.
În mod normal îți dai seama de lipsa freonului aerului condiționat atunci când dai la cea mai mică treaptă de răcire și în loc să fie aerul foarte rece este răcit foarte puțin sau mai deloc.
Un alt simptom destul de comun, mai ales la autoturisme, este o funcționare intermitentă a aerului condiționat.
Aerul condiționat nu mai funcționează deloc sau periodic
Cum freonul este lichidul ce face posibilă schimbul de căldură, lipsa lui sau o cantitate mai mică în sistem duce ca tot aerul condiționat să nu funcționeze deloc sau să funcționeze pentru scurte reprize la intervale neregulate.
Erori la pornirea aparatului de aer condiționat sau a climatizării auto
Sistemele relativ noi de climatizare, fie că vorbim de aparate rezidențiale/comerciale sau aparate de aer condiționat auto, au o sistem de proiecte ce nu pornește compresorul dacă este detectată o scurgere de freon sau instalația are lipsă freon.
Astfel o să-ți dea o eroare în bord de tip „check engine” pentru mașini și un cod de eroare pentru aparatele de aer condiționat pentru locuințe/afaceri.
Sunete ciudate ale sistemului
Lipsa de freon a sistemului de aer condiționat poate cauza niște sunete ciudate, care provin de la compresor și de la aerul din instalație.
Dar uzual, în majoritatea cazurilor, compresor face niște sunete ce sunt similare unui șuierat, pentru că compresorul nu are suficient lichid în sistem sau chiar și bule de aer.
Cauze lipsă freon aer condiționat
Conducte fisurate
Freonul este transportat către schimbătoarele de căldură prin niște conducte ce sunt uzual confecționate din cupru.
Fiind un metal mai poale acesta se poate perfora foarte ușor fie de la vibrații și contactul pentru o perioadă îndelungată cu obiecte mai dure sau pur și simplu lovituri.
Defecte de etanșare sau garnituri îmbătrânite
Toată instalația de climatizare are numeroase garnituri de etanșare. Uzual acestea sunt pe traseele de țeavă din sistemul de climatizare.
Cu timpul unele garnituri pot să se degradeze și automat să cauzeze scurgeri de freon ce prin urmare fac ca aerul să nu mai funcționeze corespunzător.
Chiar dacă scurgerea este foarte mică, în câteva luni se poate pierde o cantitate suficientă de freon încât să cauzeze compresorul să nu mai funcționeze.
Compresor defect
Chiar dacă aceste cazuri sunt oarecum mai rare, există o șansă ca compresorul să aibă mici scăpări de freon.
Uzual când se întâmplă asta mașinile moderne ar trebui să intre pe avarie și să oprească funcționarea compresorului pentru protecția lui.
Însă posibil ca pierderea să fie mică și să mai ai puțin freon în instalație cât să pornească dar răcirea să nu fie eficientă deloc.
Concluzii
Sunt multiple cauze pentru care aerul tău condiționat nu funcționează și același lucru se poate spune și despre lipa freonului din sistem.
Important este ca atunci când sesizezi că ceva nu este în neregulă să mergi la un service autorizat pentru verificări.
O verificarea a instalației nu este scumpă și te scapă de bătăi de cap ulterioare.