Umiditatea mare în casă nu este un efect foarte plăcut pentru noi oamenii.
Chiar dacă pentru plante sau unele animale acest lucru este foarte încântător, umiditatea mai mare de 60% constant într-o locuință după ce o serie de complicații atât pentru corpul uman cât și pentru locuință.
Ce este umiditatea?
Umiditatea este cantitatea de vapori de apă prezentă în aer. De obicei, este măsurată în termeni de umiditate relativă (RH), care este cantitatea de umiditate din aer în comparație cu cantitatea maximă pe care aerul ar putea să o rețină la acea temperatură.
De exemplu, dacă aerul reține jumătate din umiditatea pe care o poate păstra la o anumită temperatură, umiditatea relativă este de 50%.
Umiditatea ridicată poate face ca aerul să se simtă fierbinte și lipicios și poate duce, de asemenea, la probleme precum mucegaiul și creșterea mucegaiului.
Umiditatea scăzută în schimb poate cauza pielea uscată, sângerări nazale și electricitate statică.
Care sunt cauzele pentru umiditatea crescută în casă?
Sunt multiple cauze pentru umiditate mare în casă poate fi cauzată de o varietate de factori, mulți dintre care sunt legați de activitățile zilnice și de utilizarea anumitor aparate. Unele cauze comune ale umidității ridicate includ:
- Gătitul: Gătitul produce abur, care adaugă umiditate în aer. Acest lucru este valabil mai ales atunci când gătiți mâncăruri ce durează mult timp să fie preparate sau folosiți tigăi sau oale ce generează mult abur, cum ar fi oala sub presiune sau aparate de gătit electrice.
- Băile și dușurile: A face un duș sau o baie fierbinte poate adăuga o cantitate semnificativă de umiditate aerului, mai ales dacă baia nu este ventilată corespunzător.
- Spălarea rufelor: spălarea rufelor, în special uscatul rufelor în interiorul casei adaugă foarte multă umiditate în aer.
- Plante: A avea plante în interiorul casei poate contribui, de asemenea, la un nivel ridicat de umiditate. Plantele eliberează vapori de apă printr-un proces numit transpirație, care poate adăuga umiditate în aer. Cantitatea de umiditate eliberată de plante variază în funcție de numărul lor.
- Lipsa ventilației: Neaerisirea în mod corespunzător a băilor și bucătăriei poate duce, de asemenea, la niveluri ridicate de umiditate. Acest lucru se datorează faptului că activitățile care produc umiditate, cum ar fi gătitul și băile sau dușurile, pot produce o mulțime de vapori de apă, care se pot acumula dacă nu sunt ventilați corespunzător afară.
- Casă neetanșă: Crăpăturile, fisurile de asemenea, la un nivel ridicat de umiditate. Asta pentru că zonele respective devin puncte de transfer al aerului din exterior către interior. Totodată fiind mai reci decât restul obiectelor din casă, o să atragă toată umiditatea pe ele și contribuie la apariția mucegaiului.
- Umiditate ridicată exterioară: În sfârșit, nivelurile ridicate de umiditate exterioară pot contribui, de asemenea, la o umiditate ridicată în interiorul casei.
Umiditatea normală în casă
Umiditatea sănătoasă ce ar trebui să fie în casele noastre se situează undeva pe la 55-65%.
Acest procent, această marjă, trebuie să fie relativ constantă pentru ca ea să nu ne afecteze pe noi și nici să nu afecteze locuința noastră.
Recomand să cumperi un senzor de umiditate și temperatură pentru fiecare cameră
Practic pe noi umiditatea crescută ne afectează printr-un disconfort la respirație, fie că este cald în interior sau mai răcoare și totodată poate duce la secreții nazale în exces.
Iar pe locuința noastră o afectează prin pereți ce sunt umezi care pot afecta structura în anumite situații și mai ales odată cu umezeala apare mucegaiul.
Care nu putem spune că întrețin un mediu sănătos.
Senzor temperatură și umiditate Xiaomi Bluetooth
Senzor Temperatură și Umiditate Xiaomi
Cum putem combate umiditatea în casă?
Aici sunt 3 metode eficiente ce garantat o să funcționeze la majoritatea din voi. Sunt prea puține cazurile unde este nevoie de intervenția unei echipe de specialiști (de exemplu dacă geamurile termopan nu mai etanșează corect la nivel de garnitură și acestea trebuiesc înlocuite sau dacă nu au fost făcute corespunzător grafurile interioare și exterioare la geamurile termopan).
Aerisește casa corespunzător
Aerisirea corespunzătoare se face în felul următor.
- Deschizi geamul mare și deschizi și plasa anti-insecte de cel puțin 2 ori pe zi. Rabatezi geamul doar când simți că ai nevoie de aer curat însă asta să știi că nu te scapă de umiditate neapărat.
- Lași geamul deschis aproximativ 2-3 minute. Cumva să simți aerul rece pe la picioare dacă stai în capătul îndepărtat al camerei.
- Aerisirea o faci dimineața în zilele toride de vară și mai pe la amiază iarna.
- Deschizi toate geamurile din camerele din casă, ușile la camere rămân și ele deschise ca să facilitezi ventilarea holului
Greșeala cea mai mare pe care o făceam și eu, era doar să rabatez geamul cu plasa de insecte închisă. O bună perioadă am făcut asta și nu știam de ce ia așa mult umidității să scadă în casă.
Practic acea plasă servește ca un paravan, lasă doar o cantitate mică de aer să pătrundă în casă. Iar iarna situația este și mai interesantă pentru că aceasta de multe ori strânge umiditate între orificiile ei și practic tot aerul viciat din casă rămâne în casă.
Cumpără un dezumidificator, însă atenție de care!
Dezumidificator Ariston DEOS 12
Dezumidificator AlecoAir D12 HOME
Nu toate dezumidificatoarele sunt la fel!
Adică ai modele făcute special ca să extragă cantități mari de umiditate din aer și ai modele concepute mai mult pentru spații mici sau întreținere.
Dezumidificatoarele ce sunt recomandate pentru extracția eficientă a umezelii din încăperi sunt cele care funcționează pe bază de agent frigoric (practic sunt un mici frigider).
Acestea costă minim 350 lei și uzual consumă minim 200W/h.
Cu un altfel de dezumidificator nu o să poți dormi noaptea! Acestea fac mult zgomot, peste 40DB și pot fi deranjante. Însă este recomandat să le programați să funcționeze câteva ore pe zi. Încă o recomandat ar fi să cumpărați un dezumidificator inteligent pentru a avea mult mai mult control pe programul de funcționare.
Mai sunt modele de dezumidificatoare ce costă sub 300 lei care se predind a fi pentru spații de până la 15MP sau mai mici. Acestea funcționează pe baza unui modul de 12V ce face un proces de inversie termică datorat efectului Peltier. Mai multe detalii aici.
Acest tip de dezumidificator e recomandat pentru băi și spații mici, de maxim 5-6MP. Ele sunt mai silențioase ce-i drept, însă eficiența lor nu este strălucită.
Adică o să extrageți maxim cam 300ml de apă pe zi dintr-o încăpere, asta și în condiții de 25 grade Celsius și 80% umiditate, deci realist va fi un 200ml/zi.
Avantajul unui astfel de dezumidificator e faptul că poți să stai cu el și noaptea pornit și dacă aerisesti de 2 ori pe zi după cum am descris mai sus teoretic nu ar trebui să ai umiditatea mai mare de 65% în casă.
Fă duș cu geamul deschis sau cu ventilatorul de extracție pornit la maxim
Dezumidificator Ariston DEOS 12
Dezumidificator AlecoAir D12 HOME
Dacă baia ta are un geam, fă duș sau baie cu geamul deschis. Chiar dacă este puțin inconfortabil o să te obișnuiești rapid. Totodată nu uita să deschizi și plasa de insecte.
După ce ai terminat baia, e musai să mai lași geamul deschis 10 minute aproximativ sau până ce oglinda din baie este dezaburită total.
Dacă ai un ventilator de extracție și nu ai geam la baie. Să-l pornești deîndată ce ai intrat la făcut baie.
Dacă are trepte de turație, să-l lași pornit la maxim, acesta nu numai că scade umiditatea din baie dar o să contribuie la reducerea umidității mari din casă.
Ajută în același timp să cumperi un ventilator mai potent ce extrage un volum mai mare de aer, unele din ele sunt chiar inteligente sau au integrat un higrostat ce îl face să comuteze automat atunci când umiditatea este mai mare de un anumit punct.
Șterge geamurile/oglinzile cu o racletă
Când vezi că geamul este foarte aburit și cu mult condens pe el (același lucru valabil și pentru oglinzi) ia o racletă de geamuri și curăță-l bine. Totodată umezeala în exces o ștergi cu un prosop din bumbac ce nu-l mai folosești.
Dacă ai cabină de duș, sticla de la cabină curăț-o cu racleta. Toată umiditatea în excel va ajunge în aer
Instalează un sistem de ventilație cu recuperare de căldură
Ventilator Elicent Rec Dyo 100 Plus
Turbionaire Trend HRV
Dacă nu locuiești în chirie asta este de departe una din cele mai bune investiții pe car ele poți face.
Nu numai că o să ai un aport constant de aer proaspăt în casă dar în același timp o să scapi de aerul viciat și mai ales de umiditatea în exces.
Astfel de sisteme pot ajunge de la 1500 lei până la câteva mii de euro, deci soluții există pentru orice buget practic.
Pentru apartamente este recomandat un sistem de ventilație descentralizat.
Mărește temperatura la termostat
Temperatura prea mică la termostat poate cauza o creștere a nivelului de umiditate în casă.
Poți încerca să crești temperatura cu câte 0.5 până ce geamurile încep să se dezaburească ușor.
În linii mari, atunci când stau câteva persoane în casă crește nivelul de umiditate datorită respirației și a altor factori.
Crescând temperatura centralei, căldură emanată de radiatoare tinde să „usuce” aerul, astfel să scadă umiditate din încăpere.
Însă nu recomandă crești nici temperatura prea mult din considerente economice mai ales în camerele unde nu stai, să nu închizi radiatoarele de tot.
Să le lași deschise măcar odată sau pe treapta 1 dacă ai capuri de robinet cu termostat. Astfel o să menții o temperatură de 19-20 grade.
Dacă le închizi de tot, nu numai că o să crești nivelul umidității din casă dar în același timp centrala poate să lucreze și mai mult pentru a atinge temperatura setată de tine.
La o diferență mai mare de 4 grade, la temperatura dintre camere, centrala începe să lucreze mai mult ca să dea randament.
Acest aspect nu se aplică numai dacă ai ușile de la camere perfect ermetice.
Aerul rece circulând în permanență între camere și de fiecare dată când ieși pe ușa camerei unde stai cel mai mult, se produce acest schimb.
Concluzii
Umiditatea e un factor normal ce poate fi controlat dacă se respectă câteva reguli de bază.
Chiar și fără un dezumidificator, poți menține un nivel de umiditate acceptabil și să previi apariția mucegaiului.
Tu ce metode de control al umidității din casă cunoști?