- Șeful securității Nvidia, David Reber, a plecat în august din motive de sănătate, după patru ani ca director de securitate și șapte ani în companie.
- CEO-ul Jensen Huang a demisionat la două luni și jumătate distanță, pe fondul întrebărilor despre relațiile sale extraconjugale.
- Una dintre relații implică un director al Megaspeed, companie din Singapore anchetată în SUA pentru presupusa direcționare de cipuri spre China.
- Un fost ofițer de informații spune că astfel de scurgeri prin conversații zilnice scapă ușor echipelor de securitate ale companiilor.
Plecarea discretă a șefului securității Nvidia în august a trecut aproape neobservată, dar demisia CEO-ului Jensen Huang a readus-o în prim-plan. La două luni și jumătate distanță, întrebarea firească este unde a fost echipa de Securitate Nvidia și ce știa despre relațiile acestuia. Contextul include ancheta federală asupra Megaspeed și relatări despre două relații separate cu angajate ale companiei, conform știrilor tech și noutăților AI urmărite de publicație.
Plecarea lui Reber și demisia lui Huang
David Reber, director de securitate și responsabil de securitatea produselor, a plecat de la Nvidia în august, după patru ani în funcția de șef al securității și șapte ani în total în companie. El a anunțat pe LinkedIn, la finalul lui august, că pleacă din motive de sănătate și că fusese diagnosticat cu Parkinson cu debut precoce cu peste doi ani înainte. Mesajul său spunea direct că nu plănuise o astfel de schimbare, dar că familia și sănătatea trec pe primul loc.
La două luni și jumătate după aceea, CEO-ul Jensen Huang a părăsit compania pe fondul întrebărilor tot mai insistente despre relațiile sale extraconjugale. Prima viza un director al Megaspeed, o companie de centre de date din Singapore pe care anchetatorii americani o suspectează că a direcționat cipuri Nvidia spre China. Ulterior au apărut relatări despre două relații separate cu angajate Nvidia, inclusiv una cu o vicepreședintă care îi raporta direct, potrivit unor surse citate de presa americană.
Înlocuitorul lui Reber este Saša Zdjelar, care a petrecut 17 ani la ExxonMobil în Houston, unde a plecat din poziția de manager IT senior, după care a lucrat un an la Salesforce și mai mulți ani la compania de securitate cibernetică ReversingLabs. Zdjelar nu a răspuns joi întrebărilor despre tranziție sau despre ce știa echipa de securitate. Nici Reber nu a răspuns întrebărilor, iar Nvidia nu a oferit răspunsuri la întrebările pe acest subiect.
Ce știa echipa de securitate
Nimic din informațiile publice nu leagă schimbările de la vârful echipei de Securitate Nvidia de dosarul Megaspeed. Rămâne însă întrebarea legitimă ce știa echipa despre verificările guvernului privind Megaspeed și despre relațiile lui Huang și dacă cineva a tras un semnal de alarmă. Relațiile dintre un CEO și angajații săi țin în mod normal de resurse umane, de juridic și de consiliul de administrație, nu de securitate.
Specialiștii în securitate spun însă că orice aventură, chiar și una din interiorul biroului, poate oferi unui serviciu străin de informații un mijloc de presiune asupra unui director care vrea să o țină ascunsă. Iar relația lui Huang cu un director al Megaspeed, o companie aflată sub investigație federală, nu era deloc o chestiune internă de birou. Megaspeed a negat orice faptă ilegală, dar simpla asociere ridică miza pentru echipa de Securitate Nvidia.
Detectarea unor astfel de indicii nu este deloc simplă, pentru că serviciile de informații colectează mult prin conversații banale, nu prin spargerea sistemelor. Nicholas Eftimiades, ofițer superior de informații în retragere, spune că a instruit peste 1.000 de profesioniști ai securității corporative și că tocmai acest tip de scurgere prin discuții zilnice este cel mai greu de prins. El este autorul cărții Chinese Espionage Operations and Tactics, apărută în 2020, și vorbește din experiența directă a modului în care operează astfel de servicii.
Cine știa ce în interiorul companiei
Unii oameni din interiorul Nvidia cunoșteau clar fragmente din tablou. Avocatul principal al companiei era implicat în dialogul cu guvernul pe tema anchetei Megaspeed încă de acum mai bine de un an, după cum a relatat The New York Times la începutul acestei săptămâni. Compania a precizat că ia legătura în mod regulat cu oficialii, deci contactul în sine nu era neobișnuit, dar arată că dosarul ajunsese la vârful juridic.
Colegii păreau să știe și despre relațiile lui Huang, chiar dacă un astfel de comportament nu este interzis explicit de codul de conduită al Nvidia. Times a citat cinci angajați Nvidia care au spus că acesta era implicat cu o vicepreședintă care îi raporta direct, iar Reuters, citând două persoane, a relatat ulterior despre o a doua relație. Neclar rămâne dacă vreuna dintre aceste informații a ajuns la echipa de Securitate Nvidia și, dacă da, ce s-a întâmplat mai departe.
Chiar dacă ar fi ajuns, resursele unei echipe de securitate sunt adesea limitate, spune Eftimiades. Astfel de echipe sunt frecvent subfinanțate pentru că, spre deosebire de alte centre de cost, nu aduc venituri. El afirmă că este uimitor de des ca directorii să răspundă avertismentelor echipei de securitate cu formula că nu oferă niciun ban peste minimul cerut de conformare.
De ce ratează companiile astfel de riscuri
Multe companii definesc securitatea mult prea îngust, spun specialiștii. Într-un articol de opinie din The Hill, Don Aviv, CEO al firmei de investigații corporative Interfor International, și autorul Jeremy Hurewitz au scris că prea multe companii tratează securitatea mai ales ca protecție a clădirilor, prevenire a atacurilor cibernetice și reacție la amenințări fizice. Cei doi susțin că echipele de securitate trebuie să acorde mai multă atenție amenințărilor din interior, inclusiv racolării directorilor și angajaților de către servicii străine, relațiilor de afaceri suspecte și conflictelor de interese.
Ar fi surprinzător ca echipa de Securitate Nvidia să nu aibă un mandat mai larg decât majoritatea companiilor, dată fiind dimensiunea și partenerii săi de afaceri, dar este posibil. Eftimiades oferă un exemplu ipotetic, fără legătură directă cu Huang, în care un CEO se plânge că nu poate face ceva pentru că se luptă cu un consiliu care nu vrea să facă acel lucru. O astfel de frază spune unui om de legătură cine este obstacolul, iar serviciul caută apoi căi de acces spre e-mailul și telefonul acelei persoane.
Ce vrea un serviciu rival de informații este adesea mai puțin tehnologia în sine și mai mult perspectiva asupra politicilor, adică cine cere schimbarea regulilor de export și cine blochează cel mai tare schimbarea. Eftimiades compară lumea informațiilor cu o boală care, odată intrată în organism, caută să se răspândească. Rețeta nu este nouă, mai ales în cazul Chinei, spune el, iar orice director care lucrează cu această țară va spune că a fost abordat. Noutatea față de spionajul din era sovietică stă în relațiile pe care aceste servicii le cultivă acum, inclusiv poveștile cu diplomați americani care intră în camera de hotel și găsesc o femeie pe pat.
Sursă: TechCrunch | Geek Chronicles




























Lasă un comentariu