Gandaci roboti care pot salva victime la calamitati naturale 31

Gandaci roboti care pot salva victime la calamitati naturale

Gandaci roboti

Gandaci roboti care pot salva victime la calamitati naturale

Gandacii nu sunt vietatile pe care le admiram foarte mult.
Desi acestia au rolul lor bine definit in natura, numai ca noi oamenii suntem ca pretentiosi atunci cand vina vorba de unele creaturi, le privin o idee cu dispret.
Oricum nu vreau sa generalizez, stiu ca sunt persoane care inteleg natura si echilibrul ei foarte bine, insa atitudinea generala este alta.
Chiar o buna parte din aceste insecte sunt resposabile pentru echilibrul la intregi ecosisteme, dar se neglijeaza aspectele de genul.
Insa o strategie mult mai buna, din punctul meu de vedere, ar fi sa le intelegem si sa traim in armonie, asa cum ar fi normal si logic.
Decat sa-i strivim cu piciorul, mai bine sa-l eliberam afara (cred ca ati inteles unde bat).
Ei bine, chiar asta, intr-un mod mai mult sau mai putin apropiat, incearca sa faca un medic ce este inginer in industria aero spatiala din cadrul Universitatii Tehnice Nanyang, Singapore.
Studiaza carabusii si incearca sa-l inteleaga, in asa fel sa studieze potentiale moduri prin care pot sa colaboreze.

Echipa Vice Motherboard a vizitat un cercetaror din Singapoare pe numele de Hirotaka Sato.
Hirotaka Sato este un inginer doctor ce a studiat pentru foarte mult timp gandacii si compozitia lor musculara/nervoasa.
Mai precis, domnul Hirotaka Sato a studiat clasa de gandaci numita carabusi.
A reusit sa „se lege” la anumite grupe musculare ale carabusilor pentru a le controla anumite miscari, deci practic a facut gandaci roboti.
Carabusii nu sufera conform spuselor specialistilor. De cand au inceput testele nici un carabus nu a murit cand i-au fost pusi senzorii pe el.
Plus ca oricum durata de viata a carabusilor este de maxim 6 luni, li se mai da un scop nobil care poate salva vieti.
Oamenii de stiinta ne asigura ca vor fi folositi doar in scopuri de suport, fara alte aplicatii.
Mai exact in cazul calamitatilor naturale acesti gandaci roboti pot depista victimele cutremurelor/inundatiilor/expoziilor, gasi cai de acces, analiza daca mediul este sigur pentru interventie si asa mai departe. Avand posibilitatea controlarii acestora cu o telecomanda.
Trebuie sa va ganditi ca este abia inceputul, cine stie unde va ajunge cercetarea in viitorul apropiat.
Oare…vor ajunge gandacii sa conduca lumea? ?

Cel mai probabil nu, dar uite inca un articol interesant! ? Aici ai serie de aplicatii Android SECRETE

 
 

Dan Mutu este fondatorul și editorul șef la GeekChronicles.ro. Contribuitor activ la secțiunile revistei Geek Chronicles și la secțiunea de Forum. Cunoștințele predominante sunt în domeniile: tehnologiei, marketing și suport tehnic.
Geek Chronicles

Pasionat de tehnologie?

Te invităm în grupul nostru de Facebook unde purtăm discuții constructive despre tehnologie și nu numai.

Articole direct pe mail săptămânal

Îți trimitem săptămânal un email cu toate articolele/materialele noi publicate fără spam

Prin abonare confirmați că ați citit termenii și condițiile și aveți peste 16 ani