Apple contribuie activ la securitatea sistemelor lor de operare. Atât pe computer, telefon cât și ceasul smart, securitatea dispozitivelor companiei americane e una din cele mai bun din industrie.
Și se pare că asta nu este îndeajuns, se vrea securitate mai mare decât cea actuală (ceea ce nu poate fi rău din punctul meu de vedere).
Compania Apple a lansat un program prin care anunță că orice persoană descoperă o vulnerabilitate de securitate la partea lor software, poate primi până la 1.000.000 $.
Bine, nu este chiar atât de simplu să primești acest milion, fiind un sistem de operare atât de închis și protejat de pătrunderea neautorizată din exterior. Însă există posibilitatea ca în anumite situații să se descopere vulnerabilități ce nu au fost anticipate.
Mai mult decât atât Apple chiar dorește să ajunge companiile ce vor să participe la program, furnizând dispozitive modificate făcând hacking-ul mai ușor.