Un subiect dezbătut de foarte mulți pasionați de autovehicule este uleiul de motor și mai precis de atât cum aleg cel mai bun ulei de motor pentru mașina mea.
În acest articol o să vă prezint una din cele mai rapide și eficiente modalități să vă alegeți de fiecare dată un ulei de motor de calitate ce o să vă confere cel mai bun raport de performanță/preț.
Metoda aceasta de alegere a uleiului nu are neapărat legătură cu brandul de ulei ci mai mult cu calitatea uleiului și nivelul de performanță.
Încă un lucru ce trebuie să-l menționez înainte ca să luați o decizie în această privință, e faptul că eu nu sunt un expert în domeniu (chimist sau mecanic certificat). Drept urmare rândurile ce urmează să le citiți mai jos reprezintă o opinie personală bazată pe informații găsite pe siteuri de specialitate sau din spusele unor experți în domeniu.
Dar după cum este cu toate articolele ce le regăsiți pe internet, acest articol este menit doar să vă stimuleze să vă conduceți propria cercetare în alegerea celui mai bun ulei de motor pentru mașina voastră.
Acum că am dat la o parte partea introductivă, mai jos am pus un tabel pentru a vă ușura navigarea în interiorul articolului.
- La ce ajută uleiul de motor și de ce este important să-l schimbi la timp sau mai devreme
- Cum aleg cel mai bun ulei de motor pentru mașina mea
- 1. Alege cel mai bun ulei de motor conform specificațiilor producătorului (metodă indicată)
- 2. Alegerea uleiului după vâscozitatea din carte fără să consulți performanța uleiului (metodă rapidă)
- 3. Alege uleiul de motor după părerile altor utilizatori citite pe internet (metodă nerecomandată)
- Cele mai bune uleiuri de motor de la diverși producători
- Tu care crezi că este cel mai bun ulei de motor?
La ce ajută uleiul de motor și de ce este important să-l schimbi la timp sau mai devreme
Practic uleiul de motor este lubrifiantul de bază al motorului ce previne contactul metal-metal între piesele ce sunt puse în mișcare prin funcționarea motorului cu combustie internă.
Pe lângă efectul lubrifiant uleiul de motor conferă vehiculului și răcirea motorului dar în același timp și o igienizare continuă a segmenților, camerei de ardere și a altor componente din această familie.
Am pui mai jos două articole ce vă ajută să înțelegeți mai bine ce este uleiul de motor și care este contribuția lui în cadrul motorului astfel încât să nu lungesc articolul prea mult.
Fiind expus permanent, când funcționează motorul, la temperaturi și forțe destul de mari acesta în timp începe să se degradeze.
Odată cu degradarea începe ușor ușor să-și piardă din proprietăți și în unele cazuri extreme chiar poate cauza uzură prematură a motorului.
Astfel producătorii de autoturisme au specificat în cartea de service și în manualul de utilizare al autovehiculului un interval de service pentru ulei și pentru filtrul de ulei.
Intervalul acesta de service al uleiului îți conferă o imagine de ansamblu a perioadei de service însă acesta nu este bătut în cuie.
Dacă exploatezi mașina mai intens, mergi foarte mult prin oraș, soliciți motorul des (gen tractezi frecvent cu mașina) atunci ar trebui obligatoriu să-ți schimbi uleiul mai des decât este recomandat de producătorul mașinii sau producătorul de ulei.
Schimbă uleiul înainte de intervalul de service din manual
O literă de lege, relativ universală, este să-ți schimbi uleiul mașinii cu câteva luni mai devreme decât este specificat în manual sau cu câteva sute de km mai devreme decât este specificat în manual.
Dacă în manualul de service îți spune că la 15.000 să schimbi uleiul, poți să-l schimb pe la un 13.000 sau dacă intervalul în timp de schimbat uleiul este la 12 luni, poți schimba uleiul la 10 luni. Am făcut un articol despre când schimbi uleiul mașiniia aici
Uleiul de motor încă de la primii km făcuți cu el acesta începe ușor ușor să se degradeze. Degradarea este accelerată progresiv odată cu trecerea timpului și cu modul de exploatare.
Astfel dacă ajungi la 15.000KM cu uleiul, cât îți este specificat în manual, garantat acel ulei o să aibă pierdută minim 50-60% din performanță. Lucrul acesta nu-l spun eu de nebun ci sunt multiple teste pe Youtube unde este testat un ulei uzat cu unul noi și sunt diferențe mai mult decât semnificative.
Pe mine personal m-au făcut să reconsider total intervalul de service și să-l mai mai devreme decât mai târziu.
În ideea că decât să uzezi motorul prematur sau să-i cauzezi o serie de probleme ce pot duce la reparații de sute de lei sau sute de euro, mai bine mai adaugi un interval de schimb de ulei/filtru la 5 ani. (exemplu: dacă la 5 ani ai face 5 schimburi de ulei, mai adaugi un schimb la această ecuație luând în considerare faptul că faci schimbul de ulei cu câteva luni înainte de perioada recomandat)
Cum aleg cel mai bun ulei de motor pentru mașina mea
Există trei abordări pentru alegerea celui mai bun ulei de motor pentru mașina ta.
- Abordarea științifică în care analizezi performanța uleiului de pe foaie din specificațiile publicate de către producător.
- Varianta numărul doi este alegerea uleiului de motor în funcție de recomandările vâscozității producătorului pentru mașina ta, fără să te gândești prea mult la performanță
- Iar varianta trei este să alegi uleiul mașinii conform recenziilor altor utilizatori sau recenziilor găsite pe internet (deși aici situația este cu două tăișuri)
Ca o mică paranteză la alegerea uleiului de motor. Indiferent de unde achiziționezi uleiul de motor să te asiguri că vâscozitatea acestuia (valoarea aceia cu un „W” în ea) este menționată în manualul mașinii. Evită să pui un ulei doar prin recomandarea mecanicului.
1. Alege cel mai bun ulei de motor conform specificațiilor producătorului (metodă indicată)
Majoritatea producătorilor reputabili de uleiuri au specificat pe site în pagina fiecărui tip de ulei o serie de specificații pentru acesta.
Bun și cum ajung la tipurile de ulei de motor compatibile cu mașina mea?
Păi o bună parte din producătorii de ulei de motor au tot în siteurile lor oficiale implementat un motor de căutare denumit „Oil Finder”. Acesta pe baza modelului mașinii tale îți va sugera o serie de uleiuri compatibile cu mașina ta.
Din această listă uzual o să selectezi uleiul ce este în partea de sus, în primul rând. Acestea fiind cele mai performante uleiuri oferite de producător.
După ce ai selectat un ulei din lista sugerată începi să verifici acești indici principali:
- vâscozitatea dacă este regăsită în manualul mașinii (ex: 0W20, 5W30 etc.) și coincide cu clima în care se află mașina
- normale ce le îndeplinește uleiul să coincidă cu cele din cartea mașinii (ex: SAE, ACEA, API SJ, SL)
- TBN (Total Base Number) este un indice ce denotă cât de acid sau bazic este uleiul (uleiul fiind tratat cu o substanță ce inhibă acizii rezultați prin încălzirea uleiului și contactul acestuia cu diferite părți componente ale motorului) și cât de bine rezistă în timp protejând motorul. Este recomandat un ulei cu TBN cât mai mare.
- SAPS (Sulphated Ash) este mai mic de 0.7% la uleiurile performance și este recomandat un indice de sub 0.8% la mașinile EURO 4 sau mai noi cu filtru de particule (practic aditivii din ulei produc anumite substanțe reziduale atunci când uleiul se încălzește peste un anumit prag, din acest motiv este adăugat acest sulf pentru a neutraliza o parte din substanțele rezultate)
- HTPS (High Temperature High Shear) reprezintă capacitatea de lubrifiere a uleiului atunci când se ajunge la temperatura de operare. Un indice cât mai mic reprezintă o eficiență sporită a motorului
- V.I. (Viscosity Index) aici ni se prezintă stabilitatea uleiului (menținerea vâscozității) atunci când este exploatat. Un indice V.I. mai mare rezultă în
În specificațiile uleiului mai sunt câteva specificații ce denotă performanța acestuia, însă ce am menționat eu mai sus sunt cei mai utilizați.
Un clip video mai detaliat despre aceste specificații regăsiți aici.
2. Alegerea uleiului după vâscozitatea din carte fără să consulți performanța uleiului (metodă rapidă)
Asta este abordarea ce o aplică o bună parte din serviceurile din România.
Văd ce uleiuri sunt compatibile cu mașina ta și îți bagă uleiul ce-l au cel mai la îndemână ce se încadrează în indicele de vâscozitate.
Însă nu se uită dacă acel ulei este cu adevărat adecvat motorului tău consultând siteul producătorului de ulei.
Deși abordarea aceasta este cea mai economă și rapidă să spun așa, nu este cea mai sigură pentru performanța și durabilitatea motorului tău.
Asta pentru că unele uleiuri chiar dacă au același indice de vâscozitate (SAE) au componență chimică diferită, uneori foarte diferită.
Lucru ce dure la o uzură prematură a motorului sau a altor componente precum catalizatorul sau filtrul de particule.
3. Alege uleiul de motor după părerile altor utilizatori citite pe internet (metodă nerecomandată)
Sau din ce îți spune ție mecanicul, că motorul are uzură și e bine să bagi nu știu ce ulei.
Metoda aceasta de alegerea a uleiului este total greșită și nu trebuie respectată niciodată.
Nu numai că uleiul respectiv poate să nu te ajute în mod special ci din contră să-ți facă mai mult rău la motor pe termen mediu și lung dar în același timp există riscul să-ți afecteze și ale componente cum ar fi filtru de particule sau catalizator.
Cele mai bune uleiuri de motor de la diverși producători
Mai jos am cumulat câteva uleiuri performante de la mai mulți producători. Majoritatea din lista de mai jos sunt full sintetice cu aditivi de top, deci lucrul acesta o să se reflecte și în prețul produsului.
În același timp uleiurile sunt potrivite pentru majoritatea autovehiculelor moderne (după anul 2000) și se regăsesc în mai multe vâscozități.
Oricum este recomandat să consultați manualul autoturismului și în același timp lista de specificații a uleiului să vă asigurați că este compatibil cu motorul mașinii.
RAVENOL VMP SAE 5W-30
Unul din cele mai performante uleiuri de motor din această listă având specificații bune și conferă motorului rezistență la uzură. Producătorul are listat pe pagina tehnică a uleiului toate specificațiile.
VÂSCOZITATE | 5W-30 |
HTHS | 3.7 mPas |
SAPS | 0.7% |
VI | 179 |
TBN | 8.8 mg KOH/g |
Liqui Moly Top Tec 4600 5W-30
Ulei popular din gama celor de la Liqui Moly având o compatibilitate foarte largă. Tot în același categorie este regăsit și uleiul Top Tec 4200 5W-30 New Generation. Uleiul are toate specificațiile aferente pe pagina lui tehnică.
VÂSCOZITATE | 5W-30 |
HTHS | 3.5 mPas |
SAPS | 0.8% |
VI | 169 |
TBN | 7.8 mg KOH/g |
MOTUL 8100 X-CLEAN EFE 5w-30
Este unul din cele mai populare uleiuri ale companiei datorită raportului calitate preț și compatibilității foarte vaste. Uleiul are toate specificațiile aferente pe pagina lui tehnică.
VÂSCOZITATE | 5W-30 |
HTHS | ≥ 2.9 mPas |
SAPS | ≤ 0.8% |
VI | 169 |
TBN | 7.8 mg KOH/g |
Mobil 1 ESP 5W-30
De la Mobil 1 varianta ESP este cel mai popular al brandului pentru vehiculele europene. Este și un ulei ce are o gamă destul de vastă de vâscozități. Specificațiile uleiului sunt incomplete pe site-ul producătorului.
VÂSCOZITATE | 5W-30 |
HTHS | 3.5 mPas |
SAPS | 0.8% |
VI | 164 |
TBN |
Castrol Edge LongLife III 5W-30
Unul din cele mai populare uleiuri utilizate pe grupul de vehicule VAG, în special pe cele cu filtru de particule. Prețul este acceptabil pentru nivelul de performanță. Specificațiile uleiului sunt incomplete pe siteul producătorului.
VÂSCOZITATE | 5W-30 |
HTHS | |
SAPS | 0.77% |
VI | 173 |
TBN |
TOTAL QUARTZ INEO LONG LIFE 5W-30
Uleiul este unul de specificații medii și este similar cu Elf Evolution Full-Tech FE (Elf fiind sub-brand). Performanța pe hârtie este acceptabilă în comparație cu alte uleiuri mai scumpe. Uleiul este unul din cele mai accesibile din listă. Pe siteul producătorului specificațiile uleiului sunt incomplete.
VÂSCOZITATE | 5W-30 |
HTHS | |
SAPS | |
VI | 175 |
TBN | 8.8 mg KOH/g |
Tu care crezi că este cel mai bun ulei de motor?
Acest articol include link-uri afiliate. Orice achiziție o efectuați de pe unul din link-urile magazinelor online plasate în articol, oferă o contribuție modică blog-ului fără un extra cost pentru dumneavoastră. Mulțumesc pentru contribuția voastră și că susțineți acest proiect personal!