Telefoanele pliabile sunt în vogă în momentul de față.
Probabilitatea ca acestea să devină din ce în ce mai comune este foarte mare, mai ales în următorii 2 ani.
Astfel încep să apară anumite întrebări referitoare la rezistența lor în timp și mai ales pentru costul service-ului în cazul în care ceva nu merge conform planului.
Să spunem că ai spart display-ul din greșeală, cam cât crezi că ar costa înlocuirea?
Păi jumătate cât costul telefonului!
Huawei tocmai a făcut publice o grilă de prețuri pentru anumite reparații la modelul Mate X.
Înlocuirea unui display costă 1000$ în timp ce SOC-ul (acesta integrează procesorul cu GPU, placa audio, controllerul de senzorul de amprentă, placa de WIFI) va costa în jur de 500$, bateria se învârte în jurul sumei de 39$ iar o carcasă exterioară te ajunge 50$.
Nu știu dacă până acum producătorii au mai făcut publice prețurile pentru anumite înlocuiri de componente, aceasta să fie indicatorul că telefoanele cu ecran pliabil nu sunt așa rezistente pe termen mediu și lung? Cine știe…
Huawei Mate X este lansat doar în China momentan, lansarea globală nu se știe cu exactitate.